Despre femeia din zodia rac

Despre rac - femeie

Horoscop rac

Nu incape nici o indoiala. La inceput nu vei reusi sa-ti dai seama daca femeia ta din zodia Racului e o suava creatura lunara sau o zanateca zglobie. N-o sa stii niciodata. In timpul "sezonului ploios" te va ineca in regretele ei. Cind soarele va aparea din nou dintre nori te va invalui in risete si te va emotiona cu tandretea ei. Asa e ea. Putin nebunatica, un pic trista si plina de imaginatie. In plus, stie sa stringa banul la ciorap. Bineinteles, nu vei avea ocazia sa te uiti sub salteaua ei pina dupa casatorie, caci pudoarea e importanta pentru ea. Dar poti sa fii aproape sigur ca are acolo o soseta veche indesata cu bancnote. Chiar si cu un ascendent extravagant, aceasta femeie va avea niste bani ascunsi sub ghiveciul cu azalee, sau pusi printre faldurile fetei de masa din dantela pe care a primit-o de ziua ei acum zece ani si pe care n-a folosit-o niciodata. Deschide una dintre cartile ei cu poezii si probabil ca va cadea dintre pagini o bancnota uzata, de 10 lei, uitata pe acolo de cine stie cind. Femeia Rac poate porni intr-o expeditie de cumparaturi nebunesti cind sufera si are nevoie de balsam pentru orgoliul ei ranit dar, de cele mai multe ori, cheltuielile ei sint mult mai putin substantiale decit venitul. E posibil sa manifeste un interes neobisnuit pentru contul tau din banca, iar banii constituie unul dintre subiectele ei favorite de discutie. Nu te va dispretui daca nu ai bani, atita timp cit te straduiesti sa-i obtii. Te va ajuta sa faci bani si sa-i economisesti, dar te va lasa singur cind te vei apuca sa ii risipesti. Cind ii daruiesti acestei fete ceva extrem de scump si ea iti spune "Nu trebuia sa faci asta", sa stii ca vorbeste serios. Ca sa o faci sa uite de asigurari, ipoteci, note de plata si depuneri la banca, du-o pe malul marii pentru o plimbare nocturna la lumina lunii. Atunci vei vedea cea mai frumoasa parte a femeii din Rac. Luna va scoate la iveala toate visele ei secrete, iar apropierea apei o poate face sa se relaxeze si sa renunte la cele o mie si una de inhibitii. S-ar putea sa ai ocazia sa-i vezi toata gama emotionala intr-o ora. Asa vei putea alege sentimentul care-ti place si o vei putea incuraja sa-l cultive. Cind o ai pe fata din Rac singura cu tine pe o plaja, sub luna plina se petrece o stranie transformare. Doamna distanta si rezervata pe care o vezi ziua, sau chiar si femeia pe care ai observat-o la teatru sau restaurant fiindca ridea mereu si flirta cu nerusinare, va deveni brusc o creatura din alta lume cind razele magnetice ale lunii ii vor straluci in ochi si urechile i se vor umple de fosnetul valurilor. Ea va deveni o nimfa a marii, care te poate purta dincolo de limitele imaginatiei tale. Metoda va functiona de fiecare data, dar ai grija sa nu alegi o seara cu luna noua, caci nu are acelasi efect ca o luna plina. Va fi timida si dulce cind luna e in primul patrar, dar numai o luna plina poate trezi talentele ei ascunse. Sub vraja astrului noptii, aceasta femeie poate scrie o poezie, compune un cintec sau rupe valul unor mistere filozofice cu care inteleptii si-au batut capul secole de-a rindul. Bineinteles ca in aceste cazuri ea e un partener de conversatie deosebit de interesant.
Ar trebui sa fii prevenit ca exista doua tipuri diferite de femei Rac indragostite. Prima e blinda, feminina, timida, modesta, dulce si pudica. A doua e mai dificila, pentru ca se lipeste de tine ca marca de scrisoare. Ea va folosi toate trucurile femeiesti pentru a sta aproape de tine oriunde ai fi. Daca tii cu adevarat la ea, jocurile acestea pot fi foarte placute. Dar daca nu simti decit amicitie pentru ea si ea are grija sa te stringa de mina sau sa te sarute pe obraz exact cind trece pe linga tine femeia vietii tale, jocul s-ar putea sa nu te mai amuze asa de tare. Poti sa-i cinti in struna de dragul glumei, dar stiu un barbat care a facut asta si a pierdut-o pe fata pe care o iubea cu adevarat. Acest gen de femeie Rac poate fi o reala amenintare pentru iubirea adevarata si casniciile fericite. Aceste femei sint in minoritate in zodie, dar chiar si una poate provoca mari necazuri.
Dupa cum stii din alte zodii, putine femei sint perfecte. Cea din Berbec e mereu pe fuga, chemindu-si singura taxiurile si dindu-se cu capul de pereti, cea din Sagetator e socant de directa, femeia din Scorpion te poate baga in sperieti, Geamana poate fi nestatornica, Leoaica - prea mindra etc. In mod normal, femeile din Rac nu au nici unul dintre aceste defecte. Totusi, exista unele lucruri pe care nu trebuie sa le faci cind esti cu ea. Detesta sa fie criticata, e profund ranita cind e ridiculizata si nu suporta sa fie respinsa. Acestea sint cele trei reguli de baza. Femeia acestei zodii e rareori agresiva in mod deschis, asa ca va trebui sa faci tu prima miscare. Daca ea se va misca, o va face numai inapoi sau in laturi. Timiditatea ei ascunsa si teama de a nu fi respinsa sint la fel de mari ca si la barbatul zodiei. Cunosc o femeie Rac si un barbat din aceeasi zodie care au stat intr-o noapte timp de sapte ore impreuna singuri, in apartamentul ei, prefacindu-se ca se uita in niste reviste. In timp ce inima le bubuia in piept, ei au citit un vraf de reviste vechi, ziarele din ziua respectiva si au dezlegat si citeva rebusuri, caci nici unul nu voia sa faca prima miscare.
Fii amabil si bun cu mama femeii lunare, caci altfel nu te va ierta niciodata. Cu tot simtul umorului, femeia acestui semn nu va reactiona favorabil la glumele cu soacre. Sa nu-i citesti niciodata jurnalul. Oricum va fi bine ascuns, incuiat pe undeva. Racilor le place sa aiba secrete. Nu sint genul care sa se confeseze, dar pot sa asculte confesiunile altora.
Temerile iubitei tale lunare iti pot crea probleme. Ea se teme ca nu e destul de frumoasa, destul de desteapta, destul de tinara sau destul de batrina. Nu conteaza ca are o silueta de manechin, un chip ca al Elenei din Troia si o minte ca a lui Aristotel, tot se va simti stinjenita. Asigur-o ca e tinara, adorabila, logodita si ca esti al ei. Daca ii spui asta de vreo douazeci de ori pe zi, s-ar putea sa inceapa sa te creada. Starile ei de spirit se vor schimba in medie de patru ori pe luna, cu fiecare patrar al Lunii, plus fluctuatii minore de doua ori pe zi, o data cu mareele. E oarecum previzibila intr-un mod imprevizibil. Aceasta caracteristica o poate face sa-ti para misterioasa si fascinanta, dar te va scoate din minti atit de mult incit uneori iti va veni sa o stringi de git. Intr-una din perioadele ei proaste, femeia lunara s-ar putea teme ca nu gateste destul de bine, ceea ce e ridicol, caci nativa zodiei poate face un bucatar francez sa para un biet sergent de popota in comparatie cu ea. Nu e genul care sa utilizeze conserve sau semipreparate. Tocanitele ei sint senzationale, piureul de cartofi e pufos, legumele sint crocante, iar dulceata de capsuni facuta de ea e divina. Cuptorul ii e unul dintre cei mai buni prieteni, iar bucataria va fi de departe incaperea ei favorita din casa. Se va agita in jurul tau ca o closca, iar tie iti va placea probabil la nebunie, asa cum le place celor mai multi barbati.
O alta temere majora a femeii Rac va fi faptul ca nu o iubesti suficient de mult. Pentru un mascul cu singe in vene, aceasta temere va fi usor de indepartat. Dovedeste-i cit de mult o iubesti, cit de des vrei, caci ea va fi minunat de receptiva. Insa, o data cu indepartarea acestei insecuritati, s-ar putea sa apara o noua problema. Sincer vorbind, dupa ce ai cistigat pe deplin o femeie Rac, ea s-ar putea dovedi putin cam prea tenace, ca si cum nu mai are de gind sa-ti dea drumul pina la sfirsitul vietii. Asta nu e asa de rau. Exista barbati care tinjesc dupa o asemenea loialitate. Daca ai avut norocul sa-i cistigi dragostea, tu nu vei mai tinji niciodata nici dupa afectiune, nici dupa delicatese culinare. Risul ei zurliu iti va umple si el viata de placere, iar umorul ei frust si sanatos iti va fi si mai drag cind te vei gindi la sirenele sarcastice cu spirit cinic si chicoteli ipocrite. Este ingrozitor de nedrept sa te joci cu inima femeii lunare, pentru ca te va iubi, respecta, asculta si, uneori, te va cicali putin, cu sincer devotament. De ce ai incuraja o dragoste atit de rara, daca nu ai de gind sa si raspunzi la fel? Nu uita cit e de tenace! Poate ca tu doar flirtezi putin cu ea, dar iti va fi greu sa pui capat relatiei, caci ea nu aude fluierul de sfirsit al meciului. Sentimentele femeii Rac nu au nimic superficial. Ca pune mina pe un barbat sau un serviciu de cafea, acel lucru e al ei pentru totdeauna! Poate ca nu o sa-ti copleseasca prietenii cu vivacitatea ei sau cu complimente sclipitoare, dar te va impresiona intotdeauna cu farmecul ei. Aceste femei prefera sa-si pastreze cele mai profunde emotii pentru persoanele cele mai apropiate. Dupa ce ai iesit cu alte femei si le-ai comparat cu fata ta din Rac s-ar putea sa alergi inapoi la ea si sa o implori sa te prinda din nou in "clesti", cit mai strins. Cel mai dificil aspect cind ai de-a face cu o nativa a zodiei e sa o impiedici sa se retraga in carapacea ei dura, aflata mereu la indemina. Sentimentele ei sint atit de delicate, incit cea mai nevinovata remarca o poate rani profund. Nu poti sa stii cind va deveni brusc vulnerabila la intelesuri ascunse. Intr-o noapte poti sa valsezi cu ea ca in vis si sa-i spui ca parul ei arata superb, iar ei ii vor da lacrimile. De ce? Fiindca ai insinuat ca ultima data cind ai vazut-o parul ei arata oribil. Aceste femei sint foarte sensibile si pling mult. Sa ai intotdeauna la indemina o batista curata.
Nativele nu sint neaparat zgircite, dar simt aceasta nevoie irezistibila de a pastra totul. Rareori va arunca nasturi, bucati de sfoara, borcane, cutii, soti si tipare vechi pentru rochii. De unde stii ca nu-i vor folosi cindva acele jumatati de bilete de teatru, sau pliculetele de ceai folosite? Poate cindva, in viitorul imprevizibil, va gasi ceva de facut cu sigurantele arse pe care le tine in sertarul cu globuri de Craciun sparte. N-o intreba la ce ii trebuie cele doua sute de ciorapi rupti si manusi desperecheate. Le va gasi ea o trebuinta! Aceasta fata nu va ierta in veci un musafir care arde cu tigara cuvertura crosetata de matusa Matilda acum patruzeci de ani. Totul are valoare sentimentala pentru ea. Inclusiv insignele de pionier sau primul ei carnet de CEC. Isi iubeste posesiunile si le pazeste cu gelozie. In aceasta categorie intri si tu. Nu e tocmai geloasa, ci posesiva. E o diferenta!
Femeile nascute in semne de foc lupta si protesteaza fata de dezamagirile si nedreptatile vietii. Femeia Rac crede ca nu rezolva nimic agitindu-se. Cind lucrurile nu ies cum vrea ea poate ca va varsa citeva lacrimi in tacere, dar de obicei isi va incrucisa bratele si va astepta rabdatoare ca lucrurile sa se indrepte de la sine. Rabdarea e una dintre principalele ei virtuti. Insa cind e deprimata, va trebui sa gasesti o modalitate de a o scoate dintr-ale ei si sa o prinzi inainte sa se scufunde prea adinc in depresie. In adincul sufletului lui, orice Rac isi doreste sa fie rasfatat, alintat. Are o nevoie disperata sa stie ca nu poti trai fara ea si uneori e capabila sa mearga pina dincolo de limitele normale pentru a-ti stirni mila si instinctul protector, doar pentru a se asigura ca e importanta pentru tine. De fapt, cere foarte putin pentru cit iti daruieste. Insa nu te lasa pacalit de slabiciunea manifestata in timpul acestor episoade. Acea fetita neajutorata care se cuibareste in bratele tale puternice pentru ca tu sa o protejezi de lumea rea si rece e perfect capabila sa se deascurce singura daca e nevoie. In toiul unei discutii incinse in contradictoriu, cind femeia ta lunara se uita in sus, la tine, cu ochi inlacrimati si speriati, nu uita ca, dupa ce pleci si treci de coltul strazii, probabil ca ea isi va sterge lacrimile, va pune niste muzica si va incepe calma sa-si faca ordine in dulapuri. Bineinteles, nu poti sa neglijezi momentele cind depresia ei e reala, si nu doar o incercare de a-ti stirni compasiunea. In acele seri ai face bine sa stai cu ea, sa asculti muzica si sa o tii tandru de mina. Sacrificiile de care e capabila o femeie lunara pentru cei dragi nu au limite. Curajul pe care nu pare a fi in stare sa si-l adune pentru a-si alunga propriile temeri apare ca din senin, stralucitor ca soarele, atunci cind cei dragi au nevoie ca ea sa fie puternica pentru a-i sprijini. Cind totul iti merge prost, ea nu te va dezamagi niciodata si in acele momente iti va aminti mai degraba de o stinca decit de o fragila raza de luna. Pentru copiii ei va fi un monument de stabilitate si un refugiu si ii va ajuta sa-si gaseasca drumul in viata, cu sensibilitate si intelegere. Ei vor conta pe ea si caldura iubirii ei va transforma caminul lor intr-un palat plin de lumina si bogatii, chiar daca traiti intr-o coliba. Cind vor aparea copiii, s-ar putea sa pierzi o parte din atentia ei. Racul e semnul maternitatii! Va fi loc si pentru tine, dar va trebui sa te dai un pic mai la o parte. O femeie Rac fara copii isi va revarsa afectiunea materna asupra unui animal de casa sau a prietenilor, iar acestia vor fi norocosi. Nimic nu e prea bun pentru familia ei. Daca fiul acestei femei stranuta, va fi bagat imediat in pat, infofolit si indopat cu medicamente, ceai si supa de pui pina cind creste suficient de mare pentru a opune rezistenta. Progenitura unei mame din Rac nu va iesi pe usa intr-o seara rece fara puloverul cel gros sau fara fular si manusi intr-o zi de iarna. Un copil va trebui sa aiba multa vointa pentru a se opune cocolosirii mamei lunare si pentru a nu ajunge un razgiiat. Altfel, va fi un adevarat soc pentru el cind va iesi in lume si va descoperi ca nu e centrul universului. Un asemenea devotament ii poate oferi un refugiu minunat pentru momentele cind lumea i se pare un loc de nesuportat, dar pe de alta parte il poate face anormal de dependent de fusta mamei si incapabil sa-si vada propriile defecte. Mama din Rac va pastra fiecare lucrare de control a puilor ei, va pune cu mindrie pe pereti mizgalelile lor stingace si va impacheta cu duiosie in hirtie de matase pantofiorii in care copilul ei a facut primii pasi. Nativele zodiei nu accepta usor ideea ca progeniturile lor vor sa paraseasca cuibul si nici nu le prea vine sa renunte la ei ca sa-i lase sa-si intemeieze o familie. Ele au tendinta sa se agate de copil prea strins si prea mult timp si cred ca nimeni nu e suficient de bun pentru odorul lor. Uneori, potentialul mire sau viitoarea sotie a unui copil de Rac trebuie sa treaca prin tot felul de teste ca sa obtina aprobarea finala.
Ciudata posesivitate a femeii din aceasta zodie o face sa fie de neclintit, dar niciodata agresiva. Ea stie in adincul sufletului ei ca, oricit de departe te-ai duce ca sa-ti urmezi visele, te vei intoarce intotdeauna si ea va fi acolo, asteptindu-te rabdatoare. Ochii ei inca vor mai avea stralucirea lunara de care iti amintesti, bucataria va mirosi delicios a arome de mincaruri calde, iar ea te va intreba cum a fost si cum te simti. Daca nu ti-a mers bine, va spune o gluma ca sa te faca sa rizi, te va hrani si, dupa ce te-ai relaxat, iti va alunga grijile cu sfaturile ei de bun simt si umorul ei nebun. Mai tirziu, la lumina flacarilor din semineu, te vei uita la chipul ei senin si te vei intreba din nou: "O fi, de fapt, oare, o creatura lunara sosita dintr-o gradina invaluita in ceata, sau o adorabila nebuna plina de viata?". Dar raspunsul nu va mai parea important.