Despre zodia leu

Despre leu

Horoscop leu

Ati cunoscut recent o persoana care v-a spus: "N-am nevoie de favorurile tale" si in acelasi timp v-a orbit cu stralucirea zimbetului sau superb? Atunci aflati ca i-ati cazut victima marii feline. Nu e deloc ceva neobisnuit pentru Leu sa-si afiseze in acelasi timp mindria aroganta si dragalasenia voioasa, acesta fiind motivul pentru care lumea ii iarta orice. Leul-felina stapineste peste toate celelalte animale. Persoana din zodia Leului e stapinul tuturor, inclusiv al tau. (Bine, bine, stiu ca de fapt nu e adevarat, dar te rog, nu-i spune asta! I-ai fringe inima lui mare, calda si egoista.) Cel mai bine e sa-i cinti in struna. Atunci va toarce in loc sa raga. Leul penduleaza intre momentele de energie gregara si cele de superba indolenta, in care abia isi poate stapini cascatul. Daca vrei sa studiezi fiara, caut-o in toate locurile la mare moda din oras. Cel putin jumatate dintre oamenii pe care ii vei vedea acolo traind pe picior mare vor fi Lei. Matele mai timide vor sta acasa, dar tot lafaindu-se in confort si distrindu-se pe cinste. Leul uraste intunericul la fel de mult pe cit uraste plictiseala. Daca vezi un nativ care roseste usor, nu confunda roseata de timiditate cu cea provocata de mindria ranita sau de emotia de a-si vedea iubita. Nu exista Lei introvertiti, ci doar Lei care se prefac a fi introvertiti. S-ar putea sa vezi citiva nativi care se invirt prin lume cu o aparenta de forta, hotarire si demnitate tacuta. Nu te lasa pacalit de acel tors molatec. Chiar si Leii blinzi sint convinsi in sufletul lor ca au dreptul regal de a domni peste familie si prieteni si pindesc din culise momentul cind vor putea prinde un loc in lumina reflectoarelor. Daca nu ma crezi, ia un Leu care se da drept introvertit si ataca-i mindria. Ia de la el ceva ce considera ca i se cuvine, da-i ordine si nu-i arata nici o bruma de respect. Ragetul acelei mite blinde se va auzi din celalalt capat al orasului. E nevoie de mult curaj ca sa-l provoci cind isi apara drepturile si demnitatea. Unii nativi se mai imblinzesc o data cu virsta, dar Leul nu isi pleaca niciodata capul mindru. Niciodata.
Cit despre atributele fizice ale celor dominati de Soare, uita-te in jur dupa oameni cu o coama de par dat pe spate, ca sa le lase fata libera si o atitudine lenesa, inselatoare. Leii au un mers drept si mindru, cu o moliciune pisiceasca in pas. Femeile combina gratia felina cu un fel de intensa incandescenta interioara, bine camuflata de purtarea lor blinda, calma si echilibrata. Dar nu uita ca Leoaica e pregatita in orice clipa de atac daca se simte amenintata. Ghearele ei or fi ascunse in pernite, dar sint mereu bine ascutite. Ii vei observa aerul dominator si tinuta princiara in timp ce trece privindu-i de sus pe muritorii din jur. In general, miscarile si vorba nativilor sint tacticoase, caci ei rareori vorbesc repede, alearga sau se grabesc. Intr-un grup iti va fi imposibil sa ignori prea mult timp un Leu. Fie va atrage atentia tuturor prin declaratii socante si actiuni dramatice, fie va obtine aceeasi atentie bosumflindu-se si ascunzindu-se dupa ficusul din camera pina cind cineva se va grabi sa vina sa-l intrebe ce i s-a intimplat.
In zodie exista destui nativi cu ochi albastri, dar multi Lei, in special femeile, au ochi caprui inchis, usor ridicati la colturi, blinzi la inceput, dar plini de foc si para mai apoi. Parul e brun sau blond-roscat, de obicei ondulat, purtat fie intr-o coafura salbatica, neglijenta, ridicat in sus pe crestet si pe parti, fie e bine intins si netezit pe linga cap. Tenul lor e de obicei rumen. E de-a dreptul amuzant sa urmaresti efectul ciudat pe care-l au nativii asupra oamenilor. E greu sa stai in fata Leului fara sa-ti indrepti spatele, tragindu-ti burta si scotind pieptul inainte. Pur si simplu nu-mi dau seama daca noi, oamenii obisnuiti, facem asta ca sa imitam atitudinea regala a Leului din fata noastra, sau ca sa ne adunam curajul pentru a suporta o posibila predica, deoarece acestor nativi le place la nebunie sa dea sfaturi. Nu se pot abtine sa nu-ti spuna exact cum trebuie sa-ti traiesti viata, adoptind un ton usor superior, condescendent. Aceasta inclinatie pentru a da lectii este motivul pentru care multi nativi ajung sa fie profesori, politicieni sau psihiatri. E de-a dreptul exasperant sa vezi cit de bine se pricep sa gaseasca motivatii pentru orice si sa iti rezolve problemele. Pacat ca nu sint in stare sa se ocupe de propria viata cu aceeasi usurinta si subtilitate. Totusi, asta il face pe Leu atit de adorabil: superioritatea lui sincera si talentele exceptionale, amestecate cu o ingrozitor de transparenta vulnerabilitate a ego-ului. Mindra si demna felina vulnerabila? Absolut! Nativul e profund ranit cind nu ii respecti intelepciunea si generozitatea. Ca sa-l imblinzesti, tot ce ai de facut e sa-l flatezi. In noua cazuri din zece, fiara se va transforma intr-o pisicuta sfioasa si docila, care mai are putin si se rostogoleste de placere in caldura complimentelor. Vanitatea este calciiul lui Ahile pentru severul Leu. Flatarea are asupra lui acelasi efect ca o sfoara cu motocei asupra mitelor, lipsa de respect il umple de furie oarba, iar aceste doua extreme ii afecteaza judecata echilibrata.
Exista unii nativi care isi controleaza cu succes aceste tendinte, dar ele sint intotdeauna prezente intr-o masura mai mica sau mai mare la cei nascuti in aceasta zodie. Incearca si ai sa vezi. In toiul uneia dintre predicile pe care ti le tine, intrerupe-l respectuos si spune-i prietenului tau din Leu ca arata absolut magnific in puloverul pe care-l are pe el. Rezultatul va fi, probabil, o abrupta disparitie a demnitatii cind Leul va rosi si va spune, complet deconcertat: "Serios? Chiar crezi ca arat bine?". In majoritatea cazurilor, un compliment la adresa intelectului lor va avea acelasi efect. Leul nu se poate abtine sa nu se simta superior si sa nu faca gesturi dramatice din cind in cind.
Leul isi va irosi rareori energia incercind sa scoata apa dintr-o fintina secata, asa cum face deseori Berbecul. Acest lucru face ca el sa fie un extraordinar de bun organizator si un intelept distribuitor de sarcini. Ordinele lui sint surprinzator de eficiente atunci cind mai renunta la teatralismul lui, caci poate fi un maestru al discursului simplu, direct. El isi exprima aprobarea deschis si cu generozitate si poate face complimente aproape jenant de extravagante. Nici cu exprimarea nemultumirii nu e deloc zgircit. De obicei vorbeste serios, orice ar spune. Vorbele lui pot alina sau ustura, dar nu te lasa niciodata indiferent.
Cind barbatul sau femeia din aceasta zodie joaca rol de gazda, te poate face sa te simti ca si cum ai fi oaspetele familiei regale. Leii isi inconjoara musafirii cu mormane de mincare excelenta, vinuri bune, femei frumoase si muzica linistita. Nici Ludovic al XIV-lea nu s-a bucurat de atitea fineturi! Dar dupa asta... potopul! In cazul multor Lei, dupa serile romantice cu dans, romantism si cine rafinate urmeaza un potop de cereri in casatorie, pasiune, lacrimi, furie, scuze, intr-un cuvint, o uriasa confuzie sentimentala.
Acum ca am ajuns la subiectul legaturilor amoroase, subiect foarte firesc atunci cind e vorba despre nativii acestei zodii, ar trebui sa stii ca nu vei gasi prea multi burlaci sau fete batrine nascute in semnul Soarelui. Poate ca atunci cind il cunosti Leul e singur, dar e cu siguranta, fie indragostit sau pe cale sa se indragosteasca, fie proaspat despartit de cineva, caz in care va avea o expresie jalnica si ratacita. Mindria feroce a Leului e cauza ruperii multor legaturi sentimentale si a desfacerii multor casatorii. Ti se rupe inima sa vezi un nativ ramas fara pereche, dar daca mindria lui a fost ranita de partenerul sentimental (fie el cu sau fara acte), tristetea sfisietoare din ochi dispare si nativul devine feroce si salbatic. Totusi, nimeni nu poate suporta mai multe intr-o demna tacere sau nu se poate adapta cu mai mult curaj la conjuncturi triste decit cei nascuti sub semnul Soarelui. Ei isi vor pastra mereu increderea si, cind e nevoie, chiar si optimismul.
Deoarece puterea de iertare si compasiunea fac parte din natura Leilor, impacarile sunt cam la fel de frecvente ca si despartirile in viata lor emotionala, o data ce flacarile indignarii si demnitatii ranite se sting si ei se simt singuri. Solarii sunt aproape tot timpul macinati de pasiune, nu numai pentru o persoana de sex opus, ci si pentru viata, pur si simplu. Atit pentru Lei cit si pentru pisicutele retrase, viata fara dragoste e ca un stecher fara priza. Cind iubirea moare, pentru ei Soarele nu mai straluceste.
Nativii acestei zodii nu conteaza niciodata pe altii. Prefera sa fie ei cei care acorda sprijin. Ii atrage ideea de a fi responsabili de cei slabi si neajutorati. Poate ca Leul rage si se bate cu pumnul in piept ca toata lumea se sprijina de el si e obligat sa-i care pe toti in spate, dar nu dati nici o atentie lamentarilor lui. Adora sa fie sprijinul tuturor. Incearca sa-i usurezi povara sau sa-i dai o mina de ajutor si vei vedea ce repede si dispretuitor iti va refuza ajutorul. Mai mult ca orice, prefera sa evite acceptarea de ajutor financiar. Desi ramine deseori fara nici un ban, e intotdeauna sigur ca va gasi o modalitate de a-si reumple rapid buzunarele. Putini nativi isi supravegheaza cheltuielile. Majoritatea sint in adincul sufletului niste pariori, deseori de o extravaganta nebuneasca. Chiar si acele rare feline care tin cu grija de fiecare banut se vor imbraca luxos si vor arata intotdeauna prospere. Leul vrea ca totul in jurul lui sa fie de prima mina, luxos, si va cheltui bucuros cu larghete pe placeri si distractie. El da bani aproape oricui. Daca ii ceri un imprumut si nu are bani, va prefera de o mie de ori sa se imprumute din alta parte decit sa recunoasca faptul ca Regele nu-si poate ajuta supusii aflati in nevoie. Insa va face asta numai in ultima instanta, caci ii este groaza sa apeleze la altii pentru bani, sfaturi sau incurajari. Nativii au suficient orgoliu ca sa se incurajeze singuri, sint destul de destepti ca sa aiba propriii lor bani si Dumezeu stie cit de mult detesta sa ceara un sfat! Sfaturile se cer de la cei care-ti sint superiori intr-un fel sau altul si cine poate fi superior unui Leu?!
Solarii au deseori febra mare, sint predispusi la accidente, boli bruste si violente si sint de obicei imuni la maladii cronice, de lunga durata. Avind in vedere faptul ca ei rareori fac lucrurile pe jumatate, acesti oameni fie radiaza de o incredibila vitalitate, fie se pling ca sint cu un picioar in groapa, aceasta din urma reactie fiind consecinta faptului ca se simt neapreciati sau au o nevoie disperata de afectiune. Acesti nativi au ori inimi extrem de puternice, ori sufera de vreo afectiune cardiaca. Ei pot suferi de dureri de spate si de umeri, probleme la coloana vertebrala si aparatul reproducator, pot avea accidente la picioare, glezne si pot suferi de raguseala sau dureri in git. Din fericire, isi revin rapid dupa boala, iar principalul pericol care ii paste e neglijenta fata de propria lor sanatate si refuzul de a se ingriji temeinic atunci cind se imbolnavesc.
Cu cei din semnul Soarelui nu exista cale de mijloc. Sint fie ingrozitor de neatenti, ingalati si neglijenti, fie meticulosi si ordonati. Le place birfa si se simt jigniti si exclusi cind in jurul lor se petrece ceva ce ei nu inteleg. Leii au o fire destul de fixista. E greu sa-i ademenesti sa se abata de la o cale stabilita, desi ei ii pot convinge pe altii, datorita talentului lor oratoric. Pot da dovada de tot atita energie neimblinzita ca o racheta spatiala, dupa care pot deveni la fel de lenesi si somnorosi ca o pisica motaind la soare. Cind muncesc, muncesc. Cind se distreaza, se distreaza. Cind se odihnesc, se odihnesc. Majoritatea Leilor au un talent impresionant de a delega plini de veselie cele mai neplacute si urite sarcini altora, in timp ce ei se ocupa de probleme importante, cum ar fi sa decida cine ar trebui sa fie urmatorul presedinte si cum ar putea fi cistigat nu stiu ce razboi.
Spre propria surpriza, cind pe umerii sai cade o adevarata urgenta, nativul se descurca lejer cu ea si isi face datoria fara sa clipeasca, ajutindu-i pe neajutorati, protejindu-i pe cei infricosati (desi in sinea lui s-ar putea sa fie de doua ori mai speriat decit ei), inveselindu-i pe cei melancolici. Aceasta e natura innascuta a Leului, care va iesi la iveala dupa ce lasa in urma faza de playboy. Leul e un prieten extraordinar de loial, un inamic puternic, dar drept, creativ si original, plin de forta si vitalitate. Noi, ceilalti, ii trecem cu vederea aroganta, infumurarea uneori imposibila, crizele de vanitate destul de ridicole si lenea, pentru ca inima lui e din aur curat, metalul zodiei solare.
Floarea celor din aceasta zodie e macul, numerele norocoase sint unu si patru, culoarea e purpuriul, iar piatra care ii aduce soarele in viata e topazul.